Реферат: Principala cauza a handicapului

5. Tratamentul medicamentos

6. Fizioterapia

Perioada acută, durata ei, este determinată regresul procesului de dislocare şi edem cerebral. În ictus hemoragic durata 1,5 – 6 săpt. În ictus iscemic 1 –4 săpt.

În aceasta perioadă se întreprind măsuri pentru a salva viaţa pacientului şi a stabiliza funcţiile vitale.

Măsurile de recuperare se încep cît mai precoce, dar după stabilizarea bolnavului. Reabilitarea pasivă ce include cinetoterapia, masajul, gimnastica pasivă, respiratorie se începe din primele zile.

Reabilitarea activă este strict individuală şi depinde de caracterul infarctului.

Reabilitarea pasivă

Cinetoterapia - se îndeplineşte sub formă de gimnastică curativă, elementele căreia sînt:

1. poziţiile anumite

2. mişcările pasive

3. gimnastica respiratorie

4. privirea fixată şi motilitatea oculară

5. masajul

Trebuia de ţinut cont de creşterea treptată a activităţilor şi preîntîmpinarea oboselii.

Tratarea prin poziţii de gimnastica pasivă se începe în:

· ictus ischemic – la 2-4 zi

· ictus hemoragic – la 6-8 zi în condiţii de hemodinamică stabilă (cifrele TA- lucrătoare, FR- 18-19`, pulsul ritmic.)

I.Tratarea prin poziţie

Dezvoltarea contracturii hemiplegice cu poza Vernike-Man apare la aflarea îndelungată a membrilor paretice într-o poziţie – aferentaţia permanentă de la muşchi duc la formarea în SNC a unor focare staţionare de excitaţie. Există diferite scheme de aranjare a membrilor paretice pentru prevenirea apariţiei contracturilor.

Schema I (după Tcaceva)

Alterarea periodică a poziţiei membrelor în poziţia bolnavului pe spate şi pe o parte.

Poziţia pe spate (des. 1-4) inversă poziţiei Vernike-Man. Mîna paretică se aranjează pe o pernuţă ca toată mîna şi centura scapulară să ie la un nivel pe suprafaţa orizontală. Apoi mîna se aduce lateral pînă la un unghi de 90 º (la dureri se face lent), se îndreaptă şi se supinează. Mîna întinsă să fixează cu langeta, iar pe umăr se pune un săculeţ cu năsip. Picorul paretic se flectează în articulaţia genunchiului sub un unghi de 15-20º ( se pune un rulon sub genunchi), planta să flexează sub un unghi de 90º şi se menţine aşa fixată de pat.

Poziţia pe partea sănătoasă.(des.4.2.)

Membrele paretice ocupă o poziţie flectată.

Mîna se flectează în articulaţia umărului şi cotului, se pun pe o pernuţă, piciorul se flexează în articulaţia coxofemurală, genunchiului şi talocrurală, se aranjează pe altă pernă. Dacă tonusul muscular nu s-a mărit, poziţia pe spate şi pe o parte se alterează la fiecare 1,5-2 ore, iar pe partea sănătoasă 30-50 min.

Schema II(după J. Vontighem 19919)

Alterarea poziţiilor pe spate, partea sănătoasă şi partea bolnavă.

I. Poziţia pe spat (des. 4.3.)

Capul pe pernă, gîtul flectat, umerii se susţin cu perna. Mîna paretică se aranjează pe pernă la distanţă de la corp, îndreptată în articulaţia cotului şi mîinei, degetele întinse. Coapsa paretică este în extensie şi pusă pe pernă.

II. Poziţia pe partea paretică (des. 4.4.)

Capul se stabilizează în poziţia comodă, trunchiul puţin întors şi se menţine din spate şi picioare cu perne.

Coapsa piciorului paretic se aranjează în extensie, articulaţia genunchiului în flexie uşoară. Mîna paretică să întinde pe pernă. Mîna sănătoasă se aranjează pe pernă sau pe corp. Piciorul sănătos – poziţie pe pernă uşor flectat în articulaţia genunchiului şi cocsofemorală.

III Poziţie pe partea sănătoasă (des. 4.5.)