Реферат: Introducere /на латыни/

Specialistul în drept public, profesorul francez Maurice Haurion remarca faptul că “ puţina sociologie te îndepărtează de drept, iar multa sociologie te readuce la el”. În replică, sociologul francez – jurist la origine – George Gurvitch completa (peste timp) “puţin drept te îndepărtează de sociologie, iar mai mult drept te readuce la ea”.

Cel care pune bazele cercetării sociologice a dreptului este juristul german Eugen Erlich prin lucrarea sa “ Bazele sociologiei dreptului ”, apărută în 1913.

Erlich, adept al “liberului drept” fundamentează necesitatea unei cercetări mai cuprinzătoare a realităţii juridice, care nu se poate reduce la stadiul normelor şi instituţiilor juridice, fiind necesare cercetări în plan vertical, în adâncime pentru a se pune în evidenţă “dreptul viu”.

În continuare cercetarea sociologică juridică ia amploare, contribuind la aceasta atât sociologi de renume cum ar fi: G.Trade, Max Weber, Georg Simmel ş. a., cât şi jurişti bine cunoscuţi, spre exemplu Rudolf Stammler, Renato Treves, Jean Carbonier etc.

Cercetările sociologice juridice dau o perspectivă nouă studiului realităţii juridice, ca realitate socială, verificând modul în care societatea influenţează dreptul şi suportă, la rându-i influenţa din partea acestuia. Acelaşi obiect (dreptul) pe care ştiinţele juridice îl studiază din interior, sociologia juridică a dreptului pune în lumină faptul că între fenomenele sociale există unele care au un caracter juridic deosebit – legile, activitatea jurisdicţională, activitatea administrativă, denumite uneori şi fenomene juridice primare, întrucât trăsătura lor evident juridică le face să se identifice cu dreptul în acelaşi timp însă există şi fenomene juridice secundare, în care elementul juridic este mai puţin evident – responsabilitatea socială, statutul şi rolul individului etc., - deşi nu se poate afirma că acest element lipseşte cu desăvârşire.[14]

Cercetarea sociologică juridică îmbrăţişează fără discriminări ambele forme de cuprindere a elementelor de juridicitate în fenomenele vieţii sociale. Prin metode care-i rămân specifice (observaţia, sondajul de opinie, ancheta sociologică, chestionarul, interviul), sociologia juridică îmbrăţişează următoarele domenii:

- Domeniul creării dreptului;

- Domeniul cunoaşterii legilor de către cetăţeni şi organele de stat;

- Domeniul poziţiei subiecţilor raporturilor sociale faţă de reglementările juridice în vigoare;

- Domeniul cercetării cauzelor concrete ale încălcării dreptului;

- Domeniul limitelor reglementării juridice, al raportului dintre sfera reglementărilor juridice şi extrajuridice, a formelor juridice şi metajuridice de influenţare a conduitei cetăţeneşti.

Între temele de cercetare sociologică juridică se întâlnesc:

- Documentări solicitate de organe cu competenţe normative;

- Investigaţii cu caracter de expertiză legală;

- Investigaţii privind modul de administrare a justiţiei;

- Cunoaşterea legii;

- Investigaţii privind desfăşurarea procesului de reintegrare socială a persoanelor ce au comis fapte antisociale etc.

Cercetarea sociologică juridică (metoda sociologică) poate fi utilizată de legiuitor pentru a-şi procura informaţii în legătură cu măsura în care legea este respectată şi în ce proporţie legea îşi găseşte suport din partea sentimentului juridic comun.

Exemplu. Sunt bine cunoscute rezultatele cercetărilor care au stat la baza unor măsuri legislativ-statale, cum ar fi legislaţia şi vârsta adolescenţei, conceptul de fapte antisocială, strategia activităţii de cunoaştere a legilor etc. Iată spre exemplu, în problematica autorităţii părinteşti, într-o anchetă socio-juridică mai veche desfăşurată în SUA, cercetătorii şi-au propus studierea următoarelor aspecte:

- Coincidenţele şi necoincidenţele între reglementarea autorităţii părinteşti şi sentimentele juridice ale societăţii;

- Unitatea sau diversitatea acelor sentimente;

- Analiza importanţei unor factori de stratificare a opiniilor în această materie – vârsta, veniturile, sexul, pregătirea etc., în ce măsură rezultatele cercetării sociologice condiţionează oportunitatea unor reglementări juridice.[15]

Rezultatele cercetărilor au scos la iveală, că în numai cinci din chestiunile studiate s-a observat o coincidenţă a reglementărilor de drept cu sentimentele celor chestionaţi. Întrebările puse au fost de tipul: părinţii au dreptul să controleze salariile copiilor? Care, poate fi vârsta minimă pentru încheierea căsătoriei?

Ancheta a scos la iveală, printre alte concluzii, o lacună a reglementării legale: inexistenţa unor dispoziţii privitoare la vârsta adolescenţei. Sociologia şi psihologia operează o distincţie în evoluţia tânărului, vorbind de adolescenţă ca perioadă imediat premergătoare celei de maturitate psihică (chiar cuvântul vine de la adolesco – ere – a creşte, a căpăta puteri, a se maturiza).

Adolescenţa este stadiul începând cu procesul maturizării sexuale, şi sfârşind odată cu apropierea maturităţii (biopsihice).[16] În general perioada se situează între anii 12/13 – 18/19. Deşi există în sociologie asemenea delimitări, dreptul nu consideră vârsta respectivă ca o etapă deosebită în dezvoltarea personalităţii şi nu i se acordă forma unei categorii juridice separate ( e vorba, bineînţeles, de dreptul SUA).

Această anchetă a subliniat concluzii legate, între altele, şi de necesitatea unor revederi ale legislaţiei, în diverse ramuri de drept, care să pună în lumină asemenea diferenţieri.

Deci în concluzie putem spune, că extinderea cercetării sociologice cu metodele proprii inclusiv sondajul de opinie sau ancheta sociologică, nu au lăsat pe dinafară nici aspectele juridice ale vieţii sociale. Dimpotrivă ca urmare a extinderii lor s-a conturat sociologia juridică ca disciplină de sinestătătoare, născută din nevoie şi ca rezultat al analizei factorilor sociali de condiţionare şi intercondiţionare ai dreptului. În efortul de creare şi conturare cât mai precisă a acestei discipline a fost creată o Asociaţie internaţională de sociologie juridică , iar la unele Facultăţi de drept se predau cursuri în această materie.

E. Metodele cantitative şi alte metode

Metodele cantitative, capătă în ultimul timp o tot mai mare pondere în cercetarea ştiinţifică juridică, cu largi şi imediate aplicaţii în practica dreptului. În general azi, teoria juridică nu poate merge decât în strânsă corelaţie cu nevoile practice ale creării şi aplicării dreptului.

Ipotezele ştiinţifice se cer a fi verificate în cadrul unor strategii ale dezvoltării fenomenului juridic, în ultimă corelaţie cu scenariile dezvoltării economico-sociale. Descifrarea, explicarea, propunerea de decizii şi prognoză se bazează pe aprecieri teoretice argumentate prin experienţă dobândită din studiul cazurilor secundare. Există în ţările occidentale chiar o ramură specializată – jurometria – care pleacă de la procedeul cazuistic ca un mod de abordare orientat spre cazul singular.